Controversele legate de arbitraj sunt la ordinea zilei în Superliga și se pare că sistemul VAR mai mult alimentează aceste probleme decât să le rezolve, așa cum ar fi de dorit.
În minutul 22 al meciului jucat de CFR Cluj pe teren propriu cu UTA Arad în etapa cu numărul 28 din Superliga, la scorul de 1-0 pentru echipa antrenată de Dan Petrescu, aceasta a primit un penalty din partea arbitrului Lucian Rusandu în urma unui duel între Anton Maglica și Andrei Chindriș.
Pe reluările oferite de televiziunile care au transmis partida din Gruia s-a putut observa că mai degrabă nu a fost un contact în urma căruia să se acorde fault. „Centralul” a consultat camera VAR, din care au făcut parte Szabolcs Kovacs și Ferencz Tunyogi, și a menținut decizia de a acorda penalty pentru CFR.
Total neașteptat, Ciprian Deac, cel mai experimentat jucător din lotul campioanei României, a executat slab lovitura de la 11 metri și a trimis peste poartă. Astfel, scorul a rămas 1-0 pentru CFR Cluj.
CFR Cluj (4-4-2): Sava – Braun, Yuri, Burcă, Camora (cpt.) – Deac, Muhar, Cvek, Krasniqi – Janga, Maglica Rezerve: Scuffet – Peteleu, Țîru, Kolinger, Hoban, Bordeianu, Fica, Petrila, Yeboah Absenți: Boateng (suspendat), Bîrligea (accidentat) Antrenor: Dan Petrescu
UTA Arad (3-4-3): Kucher – Chindriș, Benga (cpt.), Hoxhallari – Vukcevic, Cascini, P. Anton, Abeid – R. Pop, Milosevic, Hortencio Barbosa Rezerve: Balauru – Erico, M. Dobrescu, Stahl, Ubbink, Otele, Pașcalău, Roger, Postolachi Absent: Batha (suspendat) Antrenor: Laszlo Balint
Sursă foto: captură Prima Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER